Rasnov – in cuvinte si imagini

Numele antic al Râşnovului este “Komidava”. Latinizat, toponimul a devenit « Cumidava ». Sub această formă, el apare pe un monument din piatră din timpul împăratului roman Alexander Severus, descoperit în castrul roman aflat la 3 km

Stema orasului Rasnov

N-NV de Râşnovul contemporan. Aşezarea dacică era puternic fortificată, fiind apărată de trei valuri de pământ şi de trei şanţuri în faţa lor, precum şi de turnuri de piatră. În timpul celui de-al doilea război daco-roman (105-106), cetatea dacică a fost incendiată şi parţial demantelată de către romani. După transformarea Daciei în provincie romană, trupele aduse în Cumidava pentru supravegherea drumului ce traversa trecătoarea Branului au ridicat un castru, mai întâi de pământ, apoi de piatră.

Râşnovul este menţionat pentru prima dată la 1331, iar în Evul Mediu şi în epoca modernă se numără printre cele 12 sate ce formau districtul Braşov pomenit în documente la 1377. Aşezarea este situată pe drumul comercial ce lega Transilvania de Ţara Românească, prin pasul Bran, fapt ce i-a asigurat o dezvoltare economică timpurie.

Comunitatea românească din Râşnov era deosebit de puternică şi bogată, o dovadă fiind şi construirea bisericii de piatră încă din anul 1384. Românii râşnoveni deţineau în Ţara Românească proprietăţi, printre care şi Muntele Baiul. Aşezarea a fost în primul rând un centru comercial de tranzit încă din 1427, cu drept de târg săptămânal acordat de regele Sigismund de Luxemburg şi care şi-a păstrat importanţa vecinătăţii Braşovului, cel mai important centru comercial din sudul Transilvaniei în relaţiile cu sud-estul Europei.

În 1601, întărind privilegiul de proprietate al muntelui menţionat, Mihai Viteazul numeşte Râşnovul « oraşul domniei mele ».

Istoriografia săsească romantică, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, susţine că cetatea Râşnovului a fost ridicată de cavalerii teutoni în secolul al XIII-lea şi că aşezarea de la poalele cetăţii a fost întemeiată de coloniştii saxoni aduşi de cruciaţii germani în Ţara Bârsei. Deoarece multe din toponimele germane din Ţara Bârsei (Hălchiu- Heldsdorf, Braşov-Kronen, Sânpetru-Petersberg, Ghimbav-Weidenbach, Hărman-Honigberg, Râşnov-Rosenau) sunt similare cu cele din împrejurimile posesiunii de la Koblenz a ordinului cavalerilor teutoni, se pare că o parte din coloniştii germani ai Ţării Bârsei proveneau din regiunea respectivă. Astfel, « Rosenau » poate fi o amintire a originii primilor colonişti germani, veniţi la Râşnov tocmai de pe malul stâng al Rinului.

Cetatea Rasnov

Cetatea a fost construită pe dealul ce se înalţă la sud de centrul aşezării şi datează prima fază, din sec. XIV. Dimensiunile ei indică faptul că este vorba de o cetate de refugiu ţărănească de tipul celor construite în aceeaşi vreme de comunităţile săseşti din Saschiz şi Prejmer. Cetatea se compune din incinta mai mică de pe platoul dealului şi o incintă mai largă ce coboară spre est. Zidul de incintă care înconjoară suprafaţa cetăţii are o înălţime medie de 5 m.

Cetatea taraneasca Rasnov

Nucleul principal al cetăţii are accesul amenajat pe latura de est, intrarea fiind prevăzută cu un bastion circular/barbacană, pe aceeaşi latură aflându-se şi un turn poligonal. Întreaga incintă superioară este apărată de turnuri exterioare grupate pe latura de nord şi colţul de vest. În interiorul incintei se păstrează ruinele a peste 30 de case mici menite să adăpostească pe locuitorii aşezării sau bunurile acestora. Printre ele, una a funcţionat ca şcoală, alta ca locuinţă a preotului, tot aici se află şi o fântână şi o capelă de plan dreptunghiular.

Cercetările arheologice din 1970 şi cele mai recente au descoperit în cetatea exterioară o capelă dreptunghiulară cu absidă, semicirculară prevăzută cu o mică cisternă în faţa altarului, poate un mic baptisteriu. Ar putea fi vorba de capela Sf. Gheorghe pomenită în documente şi databilă, după cercetarea arheologică în sec. XIV. Una din clădirile de locuit este datată de o inscripţie din 1562. O altă inscripţie evocă momentul când la 1612, Gabriel Bathlen a ocupat Râşnovul.

Cetatea a suferit un pustiitor incendiu la 1718 şi refăcută a mai funcţionat în sec. XVIII. La 1802 clădirile din interiorul incintei mici a cetăţii au fost grav afectate de un cutremur. Cetatea păstrează mare parte din curtine şi tunuri care se datorează diferitelor etape medievale şi moderne ale cetăţii Râşnov cum o indică materialele şi tehnica de construcţie, sistemele de apărare adaptate schimbărilor intervenite în tehnica militară. Cetatea Râşnovului este una dintre cele mai bine conservate cetăţi ţărăneşti din Transilvania, chiar dacă Ţara Bârsei a fost puternic ameninţată şi afectată de atacurile turceşti din sec. XIV-XV.

Capitularea Râşnovului

Cetatea Râşnovului a fost nevoită să capituleze o singură dată, pe vremea principelui Gabriel Batory, în anul 1612. Deoarece trupele vrăjmaşe au interceptat drumul spre izvorul de la care se aprovizionau locuitorii fortăreţei (care se afla în afara cetăţii), luptătorii au fost nevoiţi să se lase cotropiţi din cauza setei. În afara acestei înfrângeri, de la năvălirea tătarilor din anul 1335 şi până în anul 1805, când a fost părăsită, cetatea a constituit a doua vatră a Râşnovului.

Neajunsul principal al acestei aşezări l-a constituit multă vreme lipsa unui izvor de alimentare cu apă. Când proviziile de apă erau pe sfârşite, locuitorii ieşeau noaptea pe poarta principală şi aduceau apă de la un izvor ştiut numai de ei. În 1623, râşnovenii au început, cu ajutorul a doi prizonieri turci, construirea unei fântâni în curtea interioară a cetăţii, care a durat 17 ani. Din “Socotelile fântânii”, ţinute cu rigurozitate de administraţia oraşului, rezultă că s-a lucrat cu mijloace destul de rudimentare, deşi era vorba de străpuns o stâncă de calcar de aproape 150 m grosime. În aceste socoteli se pomeneşte de târnăcoape, dalte, răngi, fierăstraie şi ciocane de fier.

Legenda fântânii din Cetatea Ţărănească Râşnov

Cetatea Râşnovului a fost construită de către sătenii din Râşnov, Tohan şi Cristian pentru a se adăposti în caz de invazie. În cetate, ţăranii dispuneau de case pentru fiecare familie, exista o capelă, o şcoală, depozite şi un loc destinat

Fantana din Cetatea Rasnov

turmelor. Laturile de vest, nord şi est erau apărate de o galerie continuă, două anteforturi şi şapte turnuri. În timp ce, pe latura de sud, mai abruptă erau numai două turnuri. Astfel, ţăranii puteau rezista unui asediu îndelungat. Însă, lipsa apei ducea la limitarea posibilităţii de rezistenţă pe timp îndelungat; de aceea, în 1625 s-a luat decizia săpării unei fântâni în stânca pe care este ridicată cetatea. Fântâna din cetate, adâncă de de 75 de metri, a fost săpată între 1625-1640, în acest ultim an ridicându-se în cetate şi o bisericuţă. Legenda spune că fântâna a fost săpată de prizonieri turci care au lucrat la ea timp de 15 ani. Aceştia ar fi săpat în ghizduri (pereţii exteriori ai fântânii) versete din Coran în scrierea cufică.

Brasovul in cuvinte si imagini (2)

Continuand cu istoria Brasovului putem afla ca:

În anul 1225, ordinul cavalerilor teutoni a fost alungat din Ţara Bârsei, deoarece acesta a încercat să supună teritoriul direct Sfântului Scaun şi a contestat stăpânirea regalităţii maghiare în această zonă.

Dacă iniţial, în concepţia cavalerilor teutoni, toate drumurile principale erau orientate spre reşedinţa Feldioara, ulterior au căpătat importanţă drumurile care duceau spre şi de la Braşov.

Primele menţiuni scrise, cunoscute, datează din anii 1211 şi 1222, ele referindu-se la Terra Blachorum (Ţara Românilor) amintită în diplomele acordate cavalerilor teutoni, care au stat în Ţara Bârsei între anii 1211 – 1225.

Prima menţiune documentară certă este datată 1235. Sursa o reprezintă Catalogus Ninivensis care cuprinde lista mănăstirilor din Transilvania şi Ungaria. În 1235 abatele Fredericus din Hamborn vizitează aceste mănăstiri şi consemnează în catalog şi “Diocesis cumaniae Corona”, alături de “Villa Herrmani” (Sibiu) în dioceza transilvană. Mănăstirile premonstratense erau ridicate în centre urbane importante. Fără îndoială Braşovul, care cuprinde şi Corona, era cel mai important centru urban din Ţara Bârsei având caracterul unui “civitas” încă de la prima menţionare documentară.

În secolele XIII – XIV variantele toponimice cu forma Braşov se referă mai des la Ţara Bârsei decât la oraşul propriu-zis.

Un document din 1336 face distincţie între Braşov (comitat) şi Corona (oraş). Abia din 1377, când oraşul de la poalele Tâmpei devine centru administrativ bisericesc al Ţării Bârsei, toponimul de Braşov se referă la oraşul propriu – zis. Din acest moment, în documente, Braşovul apare distinct ca “Civitate Brassoviensi”. În 1399 se folosesc distinct denumirile de Braşov şi Corona “… in oppido de Corona seu vulgariter Brascho nuncupato” (“în oraşul numit Corona sau mai popular Brascho”).

În documentele vremii aşezarea este des menţionată sub denumiri ca: Barasu în anul 1252, Brasu în anul 1271, Braso în anul 1288, Brassov în anul 1294, Brasso în anul 1309, Brassou în anul 1331, sau mai târziu, Kronstadt.

În timpul domniei regelui Ludovic I (1342-1382), oraşul este întărit cu ziduri de apărare. În 1364, Braşovul obţine de la acesta dreptul de a ţine târg anual, apoi în 1369 dreptul de depozit pentru mărfurile aduse din centrul Europei.

În 1364, Braşovul obţine dreptul de a ţine târg anual, apoi în 1369 dreptul de depozit pentru mărfurile aduse din centrul Europei, iar 4 ani mai târziu, domnitorul Ţării Româneşti, Vlaicu Vodă, încheie primul acord comercial cu braşovenii. Acest acord este reînnoit de către Mircea cel Batrân în 1413 şi apoi şi de către alţi domni munteni. Acelaşi lucru l-au facut şi domnitorii Moldovei, Alexandru cel Bun în 1421 şi Ştefan cel Mare în 1457. Oraşul avea dreptul de a bate monedă, de a încheia alianţe, de a oferi şi primi ajutor de la vecini.

Unul dintre cele mai reprezentative monumente ale Brasovului de-a lungul istoriei sale este Biserica Neagra:

Biserica Neagra

Edificiu de secol XVI, cunoscut iniţial sub numele de Biserica Sfânta Maria, Biserica Neagră este cel mai reprezentativ monument de arhitectură gotică din România.

Biserica a fost incendiată anterior anului 1384 şi reconstrucţia acesteia a durat până în 1477. O inscripţie descoperită în zidul bisericii îl atestă ca prim ctitor pe Thomas despre care aflăm că a murit în anul 1410. Planul utilizat de către arhitecţi a fost acela de bazilică cu trei nave, egale ca înălţime înscriindu-se în tipul de biserică-hală preferate în secolele XV-XVI în spaţiul german de unde proveneau de altfel unii dintre arhitecţi şi meşteri.

Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei măsurând 89 de metri lungime, 38 de metri lăţime, 21 metri înălţime în interior şi 40 metri înălţime în exterior. În această biserică încăpeau circa 5000 de persoane, cam cât era populaţia oraşului în epocă. Grav avariată după incendiul din 1689 Biserica Neagră este refăcută cu ajutorul unor meşteri veniţi din Gdansk, pentru că meşterii locali nu mai ştiau să închidă bolţi de dimensiuni atât de mari. Noile bolţi sunt executate în stil baroc nu în stil gotic.

Biserica Neagră este celebră nu doar prin dimensiunile sale ci şi prin alte lucruri: astfel, în clopotniţă, se află cel mai mare clopot din spaţiul românesc, un clopot din bronz care cântăreşte 6 tone. Biserica Neagră este cunoscută şi pentru marea sa orga (cea mai mare din Sud Estul Europei) având peste 4000 de tuburi. Corul susţinut de contraforţi exteriori decoraţi cu edicole care adăpostesc statui de sfinţi constituie unul din puţinele exemple de acest tip din Transilvania.

Biserica Neagra

Colecţia de covoare orientale a Bisericii Negre constituie cea mai bogată colecţie de acest tip din România. Dacă sunteţi în Braşov nu rataţi concertul săptămânal de orgă susţinut aici pe cea mai mare orgă din Sud Estul Europei.

Va doresc sa o vizitati pentru a vedea cat de frumoasa este si in interior.

Sa aveti un week-end minunat, plin de fericire, sanatate si iubire.

Brasovul in cuvinte si imagini

Judetul Braşov are o moştenire istorică bogată. Teritoriul braşovean, spaţiu de veche locuire românească, amintit în documentele secolelor XIII şi XIV şi ca unitate administrativă, are rădăcini adânci în trecut.
Cele mai vechi urme de locuire ale zonei aparţin perioadei Musteriene (60.000-40.000 î.Hr.). Descoperirile arheologice din epoca bronzului de pe Dealul Melcilor şi Noua (care au dat numele unor culturi), cele de la Pietrele lui Solomon etc. au dat la iveală vestigii care dovedesc că pe teritoriul Braşovului viaţa s-a desfăşurat fără întrerupere.

Dintre monumentele antichităţii cele mai spectaculoase sunt sanctuarul dacic de la Racoş, castrul roman de la Râşnov (anticul Cumidava) şi cel de la Hoghiz, reprezentând vestigii ale frontierei de N-E a Imperiului Roman, frontieră care trecea prin apropierea municipiului Braşov de astăzi, acum mai bine de 1800 de ani. Aşezările daco-romane împânzeau această zonă (urme edificatoare identificându-se la Braşov, Hărman, Codlea etc.). Perioada desăvârşirii procesului de formare a poporului român este reprezentată de descoperirile de la Cristian, Feldioara etc.

Izvoarele istorice ale Braşovului apreciază pentru anul 1203 întemeierea Braşovului, dată care figurează şi în cronicile calendarelor braşovene ca an ,,în care s-a început zidirea Braşovului”. Totuşi documentele şi izvoarele sigure nu confirmă această dată.
Cel mai vechi document scris păstrat despre o parte a teritoriului judeţului Braşov de astăzi datează din anul 1206, când regele Ungariei, Andrei al II-lea, donează teritoriul de la izvorul râului Cosd (Valea Mare, azi Văleni) lui Johannes Latinus şi menţionează şi localităţile înconjurătoare: Bărcuţ, Lovnic, Cobor, Felmer şi Şoarş.
Următorul document datează din anul 1211. Prin el, regele Andrei al II-lea a donat Ţara Bârsei ordinului Cavalerilor teutoni, fără să menţioneze vreo localitate. Într-un alt document al aceluiaşi rege din 1222, prin care posesiunile Cavalerilor teutoni sunt confirmate, apare pentru prima dată “terra Blacorum”, adică “ţara românilor”, respectiv Ţara Făgăraşului de mai târziu.

Rolul Cavalerilor teutoni era de a apăra graniţele regatului maghiar de atacurile cumanilor, care stăpâneau regiunile la sud de Carpaţi. Cavalerii teutoni au adus, la rândul lor, colonişti germani – în principal din jurul oraşului Koblenz – unde exista un sediu al acestui ordin. Între anii 1211-1225, cavalerii teutoni au instituit în Ţara Bârsei o organizare în cinci centurii, compuse la rândul lor din decurii. O centurie cuprindea o sută de gospodării, iar o decurie câte zece gospodării, care aveau sarcini comune, în primul rând pentru serviciul militar, iar apoi pentru plata impozitelor şi a lucrărilor obşteşti. Fiecare centurie trebuia să construiască şi să întreţină o cetate. Cavalerii teutoni au întemeiat în această perioadă 15 aşezări, fiecare cuprinzând 3-4 decurii.

Despre istoria Brasovului si in postarile urmatoare, insa acum o sa va mai spun despre cel mai vechi monument datat din Brasov, acesta este: Biserica Evanghelica din Bartolomeu.

Cel mai vechi monument istoric din Braşov, construit în 1233, în stilul arhitecturii romanice. Biserica din Bartolomeu reprezintă cel mai vechi edificiu din piatră construit în Braşov. Începuturile bisericii datează din secolul al XIII-lea. Biserica Sf. Bartolomeu a fost construită de către călugării cistercieni în stilul romanic de tranziţie cunoscut sub numele de stil cistercian, care îmbină elemente structurale şi decorative romanice cu cele noi, gotice (bolţi în arc frânt, ferestre ogivale) şi a fost cunoscută şi sub denumirea de Biserica celor trei orfane, care conform legendei şi-au lăsat tot ce aveau bisericii au şi fost înmormântate sub altar. Planul bisericii este acela de bazilică cu trei nave şi transept, una principală în mijloc şi două laterale mai scunde. Biserica a suferit numeroase distrugeri datorită deselor invazii turceşti din secolele XV-XVI, fiind mereu refăcută. Ultima reconstrucţie datează din anul 1842, când a fost reclădit turnul prăbuşit în 1833.

De mai bine de 500 de ani, în ultima duminică înaintea zilei de 24.august (ziua Sf. Bartolomeu) se desfăşoară pelerinajului la Hramului Sf. Bartolomeu ca o serbare regională unde se întâlnesc comunităţile săseşti din Ţara Bârsei. Slujba festivă este urmată de dansuri şi cântece populare germane acompaniate de fanfară.

Programul de vizitare este:
marţi 9.00-12.00
miercuri 9.00-12.00
vineri 9.00-12.00

Contact: tel/fax. 0040-268-411-118

Daca aveti timp si posibilitatea, nu ezitati sa vizitati acest monument ce sta marturie a istoriei de 775 de ani a Brasovului.

Va doresc multa sanatate si fericire.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.